Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea din partida cu FC Timișoara, scor 3-1, că jocul a fost spectaculos, dar formația sa a primit prea multe goluri.
Pustai consideră că elevii săi și-au pierdut concentrarea după ce au deschis scorul. „A fost un meci spectaculos, dar am primit cam prea multe goluri. Se pare că unii dintre jucători sunt încă la meciurile de pregătire, golurile doi și trei le-am luat după niște greșeli elementare. Felicit echipa adversă, au avut încredere în ei și au câștigat. Am făcut o primă repriză bună, am dominat tactic, dar în momentul în care am avut 1-0 parcă s-a rupt ceva. Am avut câteva absențe importante, dar nu caut scuze. O echipă nu stă într-un jucător. Ar fi fost frumos să păstrăm tradiția, să rămânem neînvinși la Timișoara, dar n-a fost să fie”, a afirmat tehnicianul.
Cristian Pustai a fost temperat în declararea obiectivului echipei sale: „Noi vrem să intrăm terminăm în primele opt echipe la finalul sezonului, iar din acest motiv meciul cu Astra din etapa viitoare este crucial pentru noi”.
Formația FC Timișoara a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I, prima din acest an. Golurile învingătorilor au fost marcate de Goga ’55 și Zicu ’62, ’76. Pentru Gaz Metan Mediaș a înscris Dudiță, în minutul 49.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER